Se crede ca au fost construite in jurul anului 600 I.C.Aceste grădini despre care nu se poate spune cu siguranţă că au existat, se presupune că au fost construite de regeleNabucodonosor al II-lea, fiul lui Hamurabi. El le-a construit pentru una dintre soţiile sale bolnave, pentru a-i alina dorul de munţii şi grădinile din locul ei natal numit Media. În realitate, grădinile nu erau suspendate ci erau dispuse în terase supraînălţate, sprjinite de coloane, care formau o scară uriaşă. Opera de artă se întidea pe o suprafaţă care depăşea 15.000 mp. Printr-un sistem de irigaţii, apa Eufratului ajungea pîna la cea mai înaltă grădină, udînd plantele.
Nimeni nu le-a vazut
Se crede că Grădinile Suspendate erau un munte artificial construit pe terase suprapuse înalte de la 23 la 91 de metri şi lungi de 122 de metri. Aceste terase erau susţinute de coloane din piatră. Apa pentru irigarea plantelor era ridicată în mod mecanic cu găleţi prinse pe un cablu întins între 2 roţi imense.
De asemenea mai există o teorie, mai puţin credibilă însă, ca aceste grădini au fost construite de Semiramiza, regina asiriană, în al cincilea ei an de domnie. Ceea ce ridică un mare semn de întrebare privind existenţa acestor grădini este faptul că nici unul dintre cei care au lăsat în scrierile lor date despre Babilon, nu au văzut cu proprii ochi aceste grădini. Însăşi tablele rămase din timpul lui Nabucodonosor nu conţin date despre Grădinile Suspendate, ci numai despre descrierea palatului, a oraşului Babilon şi ale zidurilor acestuia. Arheologii încă mai căuta dovezi evidente despre aceste grădini pentru a trage o concluzie reală cu privire la existenţa lor.
Mărturii antice
Philo din Bizanţ spune despre aceste grădini: "Grădinile Suspendate au plante cultivate deasupra nivelului solului şi rădăcinile copacilor sînt înfipte într-o terasă superioară mai degrabă decît în pămînt. Întreaga greutate este susţinută de coloane de piatră. Apa era ridicată cu un sistem de scripeţi şi curgea de sus pe canale special amenajate. Aceste ape irigau întreaga grădină saturînd rădăcinile plantelor şi ţinînd umedă întreaga zonă. Aceasta face ca iarba să fie permanent verde şi copacii bine dezvoltaţi."
Geograful grec Strabo, care a descris grădinile în secolul I I.C., a spus într+o lucrare a sa despre acestea: "Grădinile constau în terase ridicate una deasupra celeilalte sprijinite pe stîlpi cubici. Terasele erau goale şi umplute cu pămînt pentru a permite copacilor de dimensiuni mari să fie plantaţi."






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu